simţ enorm şi văz monstruos

There was no before, just after.

Valjean şi-a făcut foarte mulţi prieteni. Pentru cei care mă întreabă zilnic ce mai face şi cum o mai duce, am decis să alcătuiesc o retrospectivă a săptămînii ilustrată. Avem aşadar mai jos perioada luni-vineri…

De ce feliile de pîine prăjită cu nutella cad întotdeauna cu crema în jos???

Dacă ma duc din lumea asta, puteţi primi pentru corpşorul meu suma de 4575 dolari. Cine dă mai mult?

Ian vedeţi şi voi cît valoraţi, AICI. Da’ fiţi sinceri!

Oricum, se pare că calculatorul asta generează invidii şi discuţii din cele mai serioase. Y!M says:

miri către dani: nu inteleg de ce valorezi mai mult decat mine. ai mintit cand ai raspuns la intrebari!

dani: pai eu nu fumez. plus ca eu am un par bogat si sanatos

dani: ce nu-nteleg eu e cum poate cristi sa valoreze mai mult decat noi doo? sigur a mintit

miri: pai el nici nu fumeaza, mananca si sanatos (fructe, salatae and stuff)… si poate primesti puncte duble daca n-ai par in cap

cristi către dani: ce inaltime ti-ai bagat?

dani: nici nu mai stiu. ce variante erau?

cristi: c’mon, shorty, confes

cristi: inalta, medie, mica si dani petrescu

Nu e o carte despre biliard. Din contră Pur şi simplu coperta putea fi mult mai bună… zic…

Mai multe pe Oskar.

El doarme liniştit, pentru că ştie că există oameni care au grijă de noi…

Lasă-mă sa visez. Viaţa reală e acolo în vise. Trăirea primară e acolo unde cauţi cel mai puţin, între salteaua bej şi cearşaful alb care acoperă buzele care nu regăsesc curajul să viseze şi ziua. Buzele nu iubesc bezna. Dar întunericul pricepe cel mai bine buzele şi şoaptele lor. Întunericul e îngăduitor cu tine atunci cînd trebuie şi-ţi oferă protecţie. De tine, de ei.

Aşa că încă un vis… Îl spun şi apoi sub pînza albă caut, sau aştept, un altul.

Visul meu de acum înseamnă 16 pastile. Şase ore de somn. O cămaşă frumoasă şi luminoasă. Şi o ţigară care m-a făcut să mă-ntreb obsesiv dacă locul în care mă aflam era garsonieră, apartament cu două camere, dacă da, atunci de ce atît de mici, dacă garsonieră, cum dracu’ a fost făcută reîmpărţirea.

În visele mele sunt case multe. Casa în care am urat bună dimineaţa sau am capitulat cu rochia albă din in, am aşteptat nopţi şi săptămîni cu rochia gogoşar din bumbac pe pîntec, cu viscerele împrăştiate, am ascultat buzele altora, străine şi rele, şi gleznele lor grosolane în rochii verzi de vară. Casa în care ştergeam geamuri cu o pisică grasă. Casa în care grădiniţa de copii a existat o singură după-amiază şi a născut moarte.

În visele mele sunt rochii multe. Animăluţe mici. Grădiniţe şi copii. Păpuşi, mînuţe şi picioruşe familiare. Fiinţe încarnate în venele înguste şi vlăguite. Dar casele sunt mai prezente, mai pline, plăcut labirintice şi cu acuarelă pictate. Casele mele trăiesc.

Am adormit lîngă ea fără să ne ţinem de mînă. Ea rîdea. Eu gîndeam învălmăşit şi năvalnic, desenam romane într-un abandon necontrolat şi puneam întrebări multe. Mă miram, ca de obicei. Mă mir mult. Poate de aici numele.

Cînd am plecat era ziuă, dar parcă se făcuse mai noapte. Şi mi-au rămas în minte ochii verzi, cu genele incredibil tăciune, şi tenul măsliniu care strălucea atît de frumos şi firesc, chiar şi în întuneric. Genele lungi-tăciune pot fi mîngîiate dacă ai degete şi mîini mici, care cer lucruri. Rochia albă şi cureaua roşie din lac pot fi aruncate, pe un spătar de scaun aflat lîngă scrumieră. Pantofii… pantofii sport te pot ajuta să fugi. Atunci cînd devine convenabil. Dar Visele! Mă-ntreb dacă pot fi ele lepădate. Le percep deocamdată doar încarnate. Şi să le desprinzi din carne, cu mîini mici, moi, de copil mirat şi nesigure, e egal moarte.

“Cu munca la Burgholzli începu viaţa mea într-o realitate nedivizată, toată numai intenţie, conştienţă, datorie şi răspundere. Era intrarea în mănăstirea lumii şi şi supunerea faţă de legămîntul de a crede numai probabilul, mediocrul, banalul şi ceea ce este sărac în semnificaţii, de a renunţa la tot ce e străin şi insemnat şi de a reduce la obişnuit tot ce-i neobişnuit. Existau doar suprafeţe care nu acopereau nimic, doar începuturi fără continuări, contingenţe fără coerenţă, cunoştinţe care se restrîngeau în cercuri tot mai mici, insuficienţe care pretindeau că sunt probleme, orizonturi de o îngustime apăsătoare şi pustiul nesfîrşit al rutinei.” Jung - Amintiri, vise, reflecţii

… stă în lucrurile simple. rămîne să le descoperim.

de fapt, erau două. by HP