Deci, foarte tare, frate
Sorin Mişcoci, noul cameraman al lui Băsescu
Sorin Mişcoci, unul dintre cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak şi operator la TVR, va fi, începând de luni, 12 noiembrie, cameramanul principal al preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unor surse din televiziunea publică.
Reprezentanţi ai TVR au declarat pentru MEDIAFAX că detaşarea lui Sorin Mişcoci la Preşedinţie este rezultatul unor dialoguri între acesta, Administraţia Prezidenţială şi fostul cameraman, Romeo Stancu. Discuţiile nu s-au purtat direct între şeful statului şi preşedintele-director general al SRTv, Alexandru Sassu, detaşarea făcându-se din dorinţa Preşedinţiei şi a lui Mişcoci.
Sorin Mişcoci este, alături de Marie-Jeanne Ion şi Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalişti români răpiţi în 2005, în Irak.
November 9th, 2007 at 2:47 pm
si, in curand, marijana va fi noua lui reporteritza speciala, si ohanesian, evidement, noul sau analist politic. amin!
November 9th, 2007 at 2:49 pm
mai degraba marijan purtator de cuvant si ohanesian, ups, moarte suspecta…
November 9th, 2007 at 8:10 pm
marijan?
pai e fiica de baron psd
si, in plus, e piar de ditai Luxury Show
nu se duce ea la cotroceni
ohanesian? bad, bad boy with a bad, bad look in his eyes…

November 15th, 2007 at 2:11 am
Ii va face foarte bine lui Miscoci o plimbare la Cotroceni pentru o perioada … Prinde campania electorala … Ii va face bine la capitolul imagine si evident cunostinte ( asta ca sa nu spun relatii ). Her “locomotiva” are destul de mult fler in a stringe linga el oameni sa zicem interesanti ( asa ca sa nu zic buni) . Pacat ca inca n-a invatat sa ii si pastreze acolo.